4 mai 2016

Te trece Isus si prin scoala rabdarii - Poezie





Te trece Isus și prin școala răbdării
Să vadă de poți suferi pe nedrept,
Să vadă ce faci când durerea trădării
Și vorbele grele te-apasă în piept.

Te trece Isus prin momente cumplite
Cu lacrimi amare și răni și-ntristări;
Te trece prin clipe și stări neîmplinite
Ce-n tine ridică mulțimi de-ntrebări.

Te trece Isus și prin școala iertării
Să vadă de poți ca să ierți pe vrăjmași;
Pe cruce în chinuri, sub valul ocării
Rugase pe Tatăl să-i ierte pe-ostași.

Te trece Isus și prin școala smeririi
Să-ți vadă purtarea când ești umilit,
Să-ți vadă tăcerea și harul iubirii
Pe care-l arăți celui ce ți-a greșit.

Te trece Isus prin necazuri, probleme,
Să-ți vadă credința în ceasul cel greu;
L-auzi cum îți spune duios: „Nu te teme,
Căci Eu sunt cu tine în toate mereu.”?

Chiar dacă adesea în greul vieții
Tu nu poți pricepe al luptelor rost,
Curând s-or ivi zorile Dimineții
Și-atuncea vei spune: "Ce bine c-au fost!"

Cărarea spre Rai e o școală, creștine,
Prin care Isus te cioplește frumos
Ca-n Cer, în Cetatea splendorii divine
Să poți străluci minunat, glorios.

Amin 

 
Read More
Imagini pentru teme create de kim258. Un produs Blogger.

© 2011 Aripi de gând, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena