Cutia cu Recompense


Ca motivație și răsplată pentru buna purtare a copiilor la școala duminicală m-am gândit să pregătesc o cutie (destul de mare😃) în care să pun 100 de recompense.
Pe fiecare recompensă am pus câte un număr de la 1 la 100.
Punctele le trec în tabel.


Cum funcționează?

La sfârșitul fiecărei întâlniri pun puncte doar copiilor care au avut un comportament bun. Când un copil adună 5 puncte poate spune un număr (fără să știe ce conține acel număr) și îi dau recompensa cu numărul ales de copil. 
Copiilor nu le spun câte puncte pentru recompensă au decât atunci când au strâns 5 puncte.


În cutie am pus 100 de recompense (toate diferite) și anume: 
cuburi interactive, pixuri cu cerneală invizibilă, puzzle-uri mici, mini markere, diverse dulciuri etc.
Până acum a funcționat foarte bine ideea aceasta... 
😊 sper să vă fie și vouă de folos.

Comentarii